Mi-e frig şi fruntea mi-e de fier
Şi frica-mi-ntunecă zarea.
Şi ceru-i parcă oţelit.
Dar astea-s gânduri de învins!
Cei ce văd dulce şi-n abis
Trudesc orbit şi-n vise mor
Şi nu văd binele de rău.
Deşarte amăgiri nutresc.
Iar cei ce-ocară doar răcnesc
Trudesc-năcrit şi-n ceţuri mor
Şi nu văd binele de rău.
Şi se-ndoiesc de adevăr.
Cald sunt şi-nvăţ cum să văd
Ca nebun am tot gonit
Foc de râvnă-mi dă avânt
Străpuns şi nu tăiat privesc.
Gheaţă ninsă pe dinafară, cioburi
Sun-a sticlă aburită-n foc – străin.
Îmi încord sfărâmele…înc-o sforţare
Sunt îndoit şi rupt de vina-mi mare.
Păcat e să te rupi-ntins în ceţuri
Punctat de răni, legat la ochi de cioburi
Nu voiesc a ceda l-aceste rele simţuri
De şapte ori frânt să fiu chiar.
Foc învinge-ntinsele calote de simţuri.
Sună acorduri nesfârşite şi înflăcărate – Sfânt
Apărat, cunosc şi simt şi văd şi aud.
Înving fără încetare, împuternicit de Sus.
