Titireticul

august 26, 2008

Aplatizarea orizontului uman şi Dumnezeu

Categorisit la Chestiuni sociale, Sfortari intelectualicesti — titirez @ 7:53 pm
Tags: , , , , , ,

Matei 24, versetele 38-39 ” În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului”

Până nu de mult am trecut cu vederea versetul acesta, crezând că înţeleg ce vreau să zică. Dar recent, am observat un lucru: “mâncau, beau, se însurau, şi se măritau” nu arată nimic imoral, special, demn de luat în considerare ca semne ale degradării umane. Toţi oamenii mănâncă,beau, se însoară şi se mărită. Sunt lucruri pe care le facem de la începutul istoriei şi o să le tot facem până la sfârşitul ei. Da’ staţi oleacă fraţilor (în Hristos, români, sau…după Adam, sau o combinaţie între acestea) nu asta fac şi dobitoacele? Chiar aşa rău am ajuns mare parte din oameni încât singurele lucruri care ne compun viaţa şi trăirile sunt … comune cu ale animalelor, ba mai mult, suprapuse cu ele? . Câtă lipsă de intelect, creativitate, profunzime trebuie să fi avut oamenii ăştia încât să fie pomenite doar activităţile biologice (vegetative ? ) ?

Problema stă în omitere. Oamenii din timpul lui Noe ajunseseră atât de plaţi, încât nu mai puteau să privească în sus. Acelaşi lucru se întâmplă şi în zilele noastre – la nivel general. Şi una  din problemele cele mai mari nu e că creştinismul a ajuns atât de rar – ci că nimeni nu mai caută nici un adevăr. Creştinismul niciodată nu a murit, ci întotdeauna s-a păstrat o rămăşiţă de oameni care L-au căutat şi găsit pe Dumnezeu.  Oamenii nu îşi mai formează proprii sisteme de gândire pe care să le clădească pe baza unei argumentări consecvente – evident sisteme cu fisuri, căci creştinismul e singurul sistem coerent, consecvent, cu sens pentru fiinţa umană, orice altceva e deşertăciune şi goană după vânt (Eclesiastul 1:17-18), dar un om INTERESAT de ADEVĂR va ceda în cele din urmă în faţa lui Hristos. Un ateu inteligent, cum a fost C.S.Lewis, spre exemplu, va ceda în faţa argumentelor infailibile ale creştinismului. Un ateu pasiv se va încrusta în argumente circulare. La fel cu orice altă ideologie.

Mintea umană nu e suficient de încăpătoare pentru slava lui Dumnezeu, şi de aceea Îl putem cunoaşte doar într-atât încât ni s-a revelat, dar omul care nu mai poate să digere nici cea mai mică fărâmă de cunoaştere despre Divin, despre relaţia transcedentală om-Dumnezeu, e un specimen demn de milă, aşa cum au fost cei din vremea lui Moise.

Doamne, ai milă de noi, şi dă-ne minţi deschise şi inimi sincere! Ajută-ne să acceptăm nevoia fundamentală de transformare a minţii şi inimii şi Îţi mulţumim pentru răbdarea Ta! Amin!

No Comments Yet »

nici un comentariu până acum

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com.