Umanismul este predat în şcoli ca fiind o ideologie de importanţă imensă în istoria omenirii, fiind ceea ce a trezit omul la realitate, ceea ce i-a antrenat gândirea spre starea lui socială şi morală, determinându-l să se ridice, totul culminând cu renaşterea. Cu alte cuvinte, ceva perfect benefic pentru om. Totuşi, umanismul are erori grave care au avut un rol în generarea haosului postmodernist de azi. Tratez umanismul atât ca pe o ideologie, cât şi ca pe un curent artistic (îndeosebi literar).
Definiţia. Umanismul este o poziţie filosofică, o ideologie, un fel de a gândi care pune omul în centrul a orice. Umanismul vizează ridicarea stării intelectuale şi morale a omului prin propriile lui forţe.
În primul rând, este o contradicţie logică şi spirituală în umanism. El susţine moralitatea, tangibilă prin propriile forţări ale omului şi nimic mai mult. Moralitatea nu are nici un sens, nu are nici o bază, este relativă în cel mai grav sens al cuvântului fără existenţa lui Dumnezeu. Fără raportarea la un set de valori impuse de Dumnezeu, moralitatea nu are nici un reper. Citez din 2 Timotei 3:5 “Având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea”. Umanismul susţine că moralitatea e un lucru bun, dar neagă originea ei primară – binele este de la Dumnezeu. În ceea ce priveşte cunoaşterea, omul nu poate cunoaşte mai mult decât i-a dat Dumnezeu, deci atingerea unei cunoştinţe absolute este imposibilă prin propriile forţe.
O altă greşeală a umanismului, implicată de negarea divinităţii, în mod evident este poziţia centrală a omului în orice. Biblia declară în Ieremia 17:5 ” Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul”. Omul are o natură decăzută şi este imposibil pentru el să se ridice singur – este ca şi cum ai încerca să te ridici dintr-o groapă trăgându-te de păr. Omul este într-un sistem închis, supus entropiei, degradării continue, şi încrezându-se în el se încrede în ceva ce va muri.
Succesul umanismului, şi binele care l-a făcut (într-adevăr, umanismul a avut şi un efect pozitiv) nu s-a datorat principiilor care ţin de puterea omului, ci de promovarea moralităţii (la început) . Literatura umanistă a avut un efect moralizator. În acest sens, includ iluminismul ca pe o urmare logică a umanismului, şi astfel, însuşindu-i greşelile.
Cusurul sistemului s-a dovedit – apariţia ateismului, şi în zilele noastre a relativismului moral pe care îl trăim. Contradicţia umanistă – dorinţa de a căuta moralitatea şi binele în contrast cu negarea divinităţii care a impiedicat acest proces stă ca dovadă clară a existenţei lui Dumnezeu. Mândria, greşeala umanistă a adus şi aduce oameni la cădere. Orice dorinţă interioară după bine în om este de origine divină.
