Text de bază: Daniel 1:3-13, 3:12-19, 3:28-29 Daniel 1 Daniel 3
Cartea Daniel prezintă experienţele alături de Dumnezeu ale lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. Exilaţi din Iuda, au hotărât să păstreze relaţia cu Dumnezeu în mijlocul lumii idolatre a babilonienilor. Situaţia lor seamănă foarte mult cu cea a creştinului de azi, iar comportamentul lor este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Şi putem vedea că mărturia pocăiţilor a ajuns mai jos de pământ. De ce? Deoarece creştinul modern nu mai ştie ce are de făcut. Nu mai ştie îndatoririle lui în viaţa de credinţă. Cuvântul rămâne scăparea creştinului din confuzie spirituală.
1. Trebuie să luăm hotărâri sfinte
Primul lucru pe care îl are de făcut credinciosul este să ia hotărâri sfinte. În versetele 1:3-5 observăm condiţia specială a copiilor lui Israel, care este şi condiţia noastră, a celor întorşi la Domnul. Isus ne-a mântuit şi ne-a dat un potenţial imens de slujire, dar lumea încearcă să ne folosească în avantajul ei. Nu doar atât ci în versetul 1:7 vedem că lumea încearcă să ne dezrădăcineze spiritual, cu alte cuvinte să ne facă să uităm cine suntem. Pentru a lua hotărâri sfinte, trebuie să ne păstrăm mintea curată, prin Cuvântul lui Dumnezeu. În versetul 1:8 ne este arătat în ce constă a lua hotărâri sfinte. Cu mintea curată, înnoită prin sângele lui Hristos, trebuie să ne păstrăm departe de păcat. Aceasta e cea mai mare hotărâre care trebuie luată de fiecare dintre noi în parte. Restul hotărârilor sfinte care trebuie să le luăm sunt ancorate în desprinderea noastră de păcat. În versetul 1:9 Cuvântul ne arată că un om care a decis să îl urmeze pe Dumnezeul lui nu poate să fie decât binecuvântat. Binecuvântarea nu este neapărat materială. În Matei 6 Dumnezeu promite credinciosului că va avea ce mânca şi ce îmbrăca – nimic mai mult. Binecuvântarea de care se bucură credinciosul în schimb este de ordin spiritual – pacea şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa unui om, precum şi premisiunea vieţii veşnice este cea mai mare binecuvântare.
2.Trebuie să ne păstrăm credinţa
Odată ce viaţa ne-a fost curăţită prin sângele lui Isus de la Calvar şi am hotărât să trăim o viaţă de sfinţenie în ascultare de El, următorul pas este să ne păstrăm credinţa pe care am primit-o. Păstrarea credinţei se face doar prin creşterea ei, iar credinţa nu poate să crească decât umblând în faptele credinţei. Unul din faptele credinţei este chiar luarea de hotărâri sfinte, deoarecere fiecare păcat duce la scăderea credinţei. Orice faptă făcută la imboldul Duhului Sfânt duce la întărirea în credinţă. Societatea în care trăim este umanistă, încercând să cultive în fiecare din noi mândria şi ideea că suntem de sine stătători, puterea noastră fiind cea care ne ajută să ne atingem scopurile, cu alte cuvinte caută să ne distrugă credinţa! Fraţilor întăriţi-vă credinţa umblând în neprihănire şi în faptele neprihănirii!
3. Trebuie să ne mărturisim credinţa
Dacă ne-am hotărât să umblăm în neprihănire şi ne-am păstrat credinţa umblând în faptele ei, una din cele mai importante îndatoriri ale noastre este să mărturisim credinţa noastră înaintea oamenilor. Şi vedem că lumea în care trăim ne-a captivat atât de mult cu nimicurile ei, încât creştinii vorbesc cu oamenii din lume – vecini, colegi la şcoală sau la locul de muncă – de orice în afară de credinţă. Versetele 3:12-19 arată o situaţie pe care ne va aştepta probabil şi pe noi în viitor. Cei trei prin credinţă hotărăsc să se lipească de Dumnezeu. Lumea încearcă să ne întoarcă de la hotărârile sfinte ” Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego nu slujiţi voi dumnezeilor mei ” Cine nu mărturiseşte credinţa lui poate să şi-o piardă. Dacă cei 3 s-ar fi lepădat de Dumnezeu şi s-ar fi închinat idolului lui Nebucadneţar, probabil că ar fi căzut de la credinţă. Deci un rol al mărturisirii credinţei este chiar păstrarea credinţei. Versetele 3:28-29 arată al doilea rol al mărturisirii credinţei. După ce au fost salvaţi prin intervenţia lui Dumnezeu de la moarte, Nebucadneţar, împăratul, afirmă oficial, într-un stat idolatru că Domnul este Dumnezeu! Câştigarea celor credincioşi este al doilea rol important al mărturisirii credinţei. Fraţilor, cred că este timpul să ne pocăim şi să începem să-l mărturisim pe Isus în faţa oamenilor, deoarece dacă nu Îl mărturisim acum, s-ar putea să ne lepădăm de El în vremurile de prigoană şi să ne pierdem credinţa.
Concluzie
Fraţilor, Cuvântul Domnului ne arată clar ce trebuie să facem în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Dacă nu luăm hotărârea să Îl urmăm pe Dumnezeu, prin credinţa pe care am primit-o la Calvar, vom pierde credinţa. Daca nu ne păstrăm credinţa umblând în faptele ei nu vom avea puterea să mărturisim în Cine credem. Dacă nu ne mărturisim credinţa în faţa oamenilor s-ar putea într-o zi să ne-o pierdem, lepădându-ne. Sau s-ar putea ca din cauza noastră suflete să nu ajungă la cunoştinţa Adevărului. Este timpul să ne pocăim şi să ne amintim cine suntem şi ce avem de făcut.
Pace vouă.
